Pribeag prin lume la tine ACASĂ

Se topesc granițele și se amestecă națiile încât în scurt timp va fi aproape imposibil să mai identifici pe cineva după locul de proveniență. Un adevarat puzzle greu de dat de cap.

Ai plecat de acasă. Tu și mulți alții care s-au gândit să-și clădească fericirea în altă parte. Ai jurat că te vei întoarce și îți vei continua viata lângă ai tăi rămași în sat, dar tot pe bulevarde străine te legeni.

Ai impresia că oricât de mult ai munci, banii tot nu ajung. Nu știi cum sa faci să câștigi mai mulți. Ai o casă părintească de reparat și pe ai tăi părinți bătrâni de întreținut. Obligațiile te apasă, cheltuiele te cocoșează. Naveta străinătate-România și retur, lungile ore de așteptare la graniță, sentimentul că aparții celor două lumi și totuși niciuneia iți șterg visele încet, dar sigur.

Așadar, ești fericit?

Nu. Nu merită efortul să te minți. Și nu, nu trebuie sã-ți fie rușine să o admiți. Numai cine mănâncă pâinea amară a recii străinătăți poate înțelege cu adevărat ce spun. Limba ți se stâlcește de atâtea eforturi să comunici într-un grai care nu iți spune mare lucru și nu te face să simți vibrația vorbelor rostite cu patimă ca acasă. Mintea îți ia foc de la atâtea ecuații complicate de la cum sa rezolvi treburi zilnice fără a te face complet de cacao și până la responsabilități dintre cele mai complexe în care trebuie să te prezinți ca un nativ al țării.

Ca om crescut sub comunism și greu încercat de neajunsuri, faci imposibilul și te pleci la pământ ca salcia în bătaia vântului; ți se dă o remunerație modestă în comparație cu educația pe care ți-ai făurit-o cu prețul a multor ore nedormite, accepți să fii tratat ca un cerșetor care vine să adune firimiturile de la ospățul gazdelor, mulțumit că nu moare de foame și că ”oricum e mai mult ca la noi”. Trăiești intr-o abjectă cutie de chibrituri pentru că nu îți permiți ceva mai bun. Ar trebui să îți dai toți bănuții pentru o cameră în plus. Nu îți oferi timp sa te bucuri de evenimentele și frumusețea locurilor in care îți duci traiul pentru că muncești dublu față de cum făceai in țară. Ca să te întorci cu bani în România. ”Că tot poți face ceva cu banii ăștia. Nu ca-n România.”

De bine, de rău îți accepți soarta de om sacrificat, sperând ca totuși copiii tăi să ajungă sa se integreze pe deplin in lumea asta nouă.

Nu-i nimic. Te duci acasă și te simți bine. Uiți cât de mult te-ai 'prostituat' pentru bănuții pe care, fără regrete, îi transformi în lei românești și îi cheltui la minut ca un calif de-a lui Mahomed Nu contează că la întoarcere ești din nou falit și că o iei de la cap cu slavia.

Dar vai! A doua lovitură sub centură vine ...tot de ACASĂ. Trece vremea și-ți dai seama că te scalzi într-o baltă de confuzie. Cât ești in România te gândești "ACASĂ", adică la locul unde îți crești copiii, când ești în străinătate "ACASĂ" este in România. Tragedia este că "nicăieri nu-i ca ACASĂ.!" a devenit pentru tine ..."nicăieri nu sunt ACASĂ." Am ajuns ca ”Ion Fără Țară”.

Câtă dezamăgire!! Brusc nimic nu mai are sens. Nici anii de trudă, nici pita amară, nici multele drumuri către țară. Nici măcar ai tăi nu mai sunt. Cu inima frântă și obosit de trambalat, realizezi in final că ACASĂ nu este un loc anume, ci un sentiment pe care îl porți în suflet oriunde te-ai afla. Nu ești ACASĂ și totuși ești.

Dintr-odată lumea asta largă și rece nu mai are granițe pentru tine...și-a deschis porțile, ți-a încredințat tainele și a devenit pretutindeni...ACASĂ. Începi să îți dai seama că te miști liber peste tot și că, în locul disperării, începi să simți că nu tu îi aparții, ci ea ție, tocmai pentru faptul că ai petrecut atâta timp din viață să o înțelegi. Ești parte din ea. Ești lumea cea mare care ți-a destănuit secretele și ți-a dat din puterea ei.

Bine-ai venit ACASĂ, cetățean al lumii!