Omul frumos

Cu toții iubim chipurile angelice, corpurile voluptoase, torsurile atletice și coapsele frumos arcuite.

Pe omul frumos îl admiri de la distanță sau îi cauți febril apropierea.

Câtă desfătare, câtă voluptate, câtă generozitate a naturii!

Câtă perfecțiune!

O vrajă puternică îți cuprinde rațiunea, ești copleșit de admirație, pasiune și iubire. O privire șăgalnică, și cele mai rezistente frânghii ale sufletului își rup încătușarea, lăsându-te cu inima dezvelită și gata de orice sacrificiu. Încremenit în mrejele frumuseții, ai vrea ca timpul să își oprească ticăitul făcând din clipă o eternitate.

Dar vai, din adâcurile ființei începe a se naște îndoiala. Dintr-odată frumusețea pălește, se estompează și dispare. Rămâne un mare gol. Ca dintr-un somn adânc, sufletul tău caută conexiunea cu sufletul omului frumos, căci în dragoste suflet cu suflet vorbește, însă el nu are nimic să îți ofere.

Drama omului frumos se traduce printr-un paradox. Natura îl înzestrează cu un avantaj covârșitor și tot ea îl paralizează prin auto-suficiență. Frumușetea este biletul lui de intrare în sufletul oricărui muritor. Dar tot frumusețea îi răpește adesea dorința de a crește și a se depăși, lăsându-l la stadiu de chip fără profunzime. Incapabil să conecteze la nivel emoțional, poate fi confundat cu o icoană rămasă pe perete dar nepurtată în suflet.

Ferice însă de omul frumos care înțelege ca și el e muritor cu trup, suflet și simțire. Frumusețea lui devine autentică, asemănătoare cu a celui care emană lumină ca cei din jur să se bucure de ea.

Omul frumos care emană lumină nu este neaparat frumos la trup.

Frumusețea lui este aparte. Lumina sufletului său răzbate până la tine și te învelește ca într-un cocon. O stare de bine și confort o însoțește, un fel de atracție alchimică pe care o resimți față de el. În compania acestui om te simți protejat, ocrotit și mulțumit de sine pentru că sufletele voastre au stabilit o legătură dincolo de nivelul fizic. Această legătură nu este amenințată de trecerea timpului pentru că, asemenea unui prunc în pântecul mamei, ea crește și se maturizează mereu.

Prin urmare, frumusețea își schimbă sensul de la exterior spre interior. Un om frumos doar la exterior nu reflectă neaparat frumusețe interioară, însă un om frumos prin trăsăturile lui sufletești răspândește lumină și căldură pretutindeni in jur.

Acești oameni sunt adevărate izvoare ale vieții. Caută și rămâi în lumina lor păna ce ea te va cuprinde și vei putea, la rândul tau, sa luminezi calea celor care vor căuta aproprierea ta.